Noile manuale de istorie a Rusiei pentru elevii claselor a X-a și a XI-a sunt încheiate apoteotic astfel: „Cunoașterea istoriei îți permite nu numai să evaluezi evenimentele din trecut, ci și să prevezi viitorul”.
Același model implementat la indigo al Ministerului Adevărului din romanul 1984 al lui George Orwell. În universul totalitar al romanului, Ministerul Adevărului avea drept sarcină modificarea în permanență a trecutului, astfel încât să se justifice politica din prezent după metoda preconizată de Fratele cel Mare: „Cel care controlează trecutul controlează viitorul. Cel care controlează prezentul controlează trecutul”.
Rescrierea trecutului în acord cu politica actuală este dintotdeauna o trăsătură a dictaturilor. Ori, încă din perioada comunistă și până în prezent, istoria statului (sovietic sau rus) n-a fost niciodată preocupată de evaluarea obiectivă a trecutului sau a pregătirii elevilor de a înțelege procesele globale prin prisma istoriei predate la școală. Dimpotrivă, istoria oficială a fost utilizată de către autoritățile ruse ca instrument important în (re)construcția și (re)consolidarea identității naționale. Cam așa trebuie decriptat demersul elitelor politice și ideologice ruse de a modela așteptările tinerilor generații față de „viitorul luminos” promis.
Cu toate furorile generate în jurul acestor manuale, conținutul său nu este neobișnuit atunci când îl privim în contextul obsesiei continue a Kremlinului de a se baza pe o istorie reimaginată pentru a-și afirma legitimitatea politică în prezent. Și toate acestea se petrec într-un context în care elitele ruse încă împărtășesc ideea larg acceptată că, într-un context de instabilitate geopolitică și în lumina tot mai stridentă a revendicărilor naționale ale popoarelor care s-au separat de fostul imperiu unional, este crucial ca statul să depună toate eforturile pentru a-și întări identitatea națională.
Manualele prezintă istoria Rusiei postbelice ca fiind cea a unei puteri intrinsec mari și speciale, „trădată” de cei pe care i-a ajutat – Europa de Est și fostele republici sovietice – și în permanență sub asaltul Occidentului și a colaboratorilor săi din interior (așa-numita „Coloană a V-a” sau „agenții străini”).
Această cvasi-ideologie identitară consolidată în Federația Rusă de către Vladimir Putin începând cu anul 2001 poate fi rezumată în baza acestei succesiuni de teze:
„Rusia este o țară deosebită, locuită de cetățeni patrioți și construită pe sacrificiile eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, o națiune implicată într-o luptă permanentă cu alte state considerate inamice, având o misiune evidentă de apărare a religiei ortodoxe și a valorilor tradiționale”.
La scrierea acestor manuale a participat, alături de alți profesori ruși, însuși Vladimir Medinski, fostul ministru al Culturii și în prezent consilierul lui Putin, în ciuda faptului că nu are nicio pregătire în domeniul istoriei. Absolvent al Institutului de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe (MGIMO), Medinski reușise să obțină titlul de doctor abia în 2011 cu lucrarea „Probleme de obiectivitate în relatarea istoriei Rusiei din a doua jumătate a secolelor XV-XVII” – obiectul unor controverse publice întrucât era foarte similară cu lucrări publicate anterior, făcându-i pe mulți să-l acuze de plagiat.
Vladimir Medinski, fostul specialist în relații publice al infamei scheme Ponzi MMM coordonate de Sergei Mavrodi, fusese însărcinat cu supravegherea și redactarea unor porțiuni semnificative ale textelor din manuale. În prezent, îndeplinește rolul de consilier prezidențial pentru probleme legate de memorie și istorie, fiind larg răspândit zvonul că ar fi scris celebrul eseu din 2021 al lui Putin despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor.
De altfel, Medinski fusese numit la câteva zile de la invazia militară a Rusiei în Ucraina negociator-șef în discuțiile cu partea ucraineană, fiind cunoscut și ca membru notoriu al „Comisiei pentru combaterea tentativelor de falsificare a istoriei în detrimentul intereselor Rusiei” creată în 2009 cu scopul de a demonta „miturile rusofobe” și a interpreta faptele istorice dintr-o perspectivă de mare putere a Rusiei, prezentând puncte de vedere exclusiv statiste. Pe parcursul celor trei ani de activitate, această comisie a susținut o poziție contestatară cu privire la „mitul” Holodomor-ului, evenimentul tragic de genocid comis de Uniunea Sovietică în Ucraina între 1932 și 1933, încercând să găsească argumente de susținere pentru politicile lui Stalin, atât înainte cât și după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
În acord cu linia oficială a propagandei Kremlinului, manualele nu au avut cum să omită subiectul Ucrainei. Prima pagină din textul manualului de clasa a X-a face referire la termenul „banderovțî”, folosit de propagandiștii ruși pentru a-i descrie pe susținătorii liderului naționalist Stepan Bandera din Ucraina postbelică. Cu toate acestea, începând cu anul 2014, propaganda rusă a extins sfera de aplicare a acestui termen pentru a eticheta aproape pe oricine susține independența Ucrainei ca națiune. Într-un subcapitol, se atribuie naționalismului ucrainean responsabilitatea pentru ratele ridicate ale criminalității de la sfârșitul anilor 1940. Un alt scurt fragment din manual, cu referire la deportarea unor națiuni întregi în Siberia și Asia Centrală pe parcursul războiului, menționează numai tătarii din Crimeea. Manualul explică faptul că, în pofida colaborării lor cu naziștii, autoritățile sovietice ar fi depus toate eforturile pentru a asigura o „reinstalare” cât mai umană pentru aceștia.
Mai multe subcapitole și fragmente din textele manualelor acuză naționalismul ucrainean de diverse evenimente și fapte negative. Ambele manuale se bazează pe omisiuni și distorsionări în argumentările istorice. De exemplu, campania antisemită a lui Stalin (sau „Complotul doctorilor”) este prezentată într-un mod care seamănă izbitor de mult cu presupusa denigrarea actuală a lui Putin dusă de „agenții străini”.
Acest manual a suferit o revizuire semnificativă a capitolelor referitoare la evenimentele din perioada 2014-2023. Cum era și de așteptat, s-a acordat o atenție deosebită invaziei militare împotriva Ucrainei (denumită eufemistic „Operațiune militară specială”). În capitolul dedicat războiului din Ucraina, se regăsesc 17 paragrafe care reiterează multe dintre afirmațiile propagandei oficiale rusești cu privire la invazia militară. Aceste paragrafe sunt relevante și din perspectiva faptului că reprezintă principalele punctaje („teme-fanion”) ale propagandei anti-ucrainene lansate de Kremlin în contextul războiului prin diverse canale (Z-canale de Telegram, talk-show-uri televizate, vloggeri ruși, etc.)
Jurnaliștii de la RBK au dat publicității conținutul acestui capitol, care descrie Ucraina contemporană drept un stat ultranaționalist și prezintă suportul majoritar al rușilor pentru invazie. Mai mult decât atât, manualul furnizează detalii despre contextul conflictului din Ucraina și obiectivele militare ale agresiunii militare.
Scopul invaziei declanșate de Putin este definit în manual drept „asigurarea preventivă” a securității Rusiei. Capitolul referitor la operațiunile militare din statul vecin începe cu un citat al președintelui rus, Vladimir Putin, din discursul său din 9 februarie 2023, adresat industriei aeronautice. În citat, Putin afirmă că Rusia nu a inițiat ostilitățile, ci dimpotrivă, își propune să le oprească.
Conflictul începe cu protestele de pe Maidan descrise ca punct de pornire al „conflictului”, fiind catalogate drept „o lovitură de stat ilegală organizată de naționaliști”, conform spuselor aceluiași Putin.
Iată câteva citate relevante din noul manual de istorie rusă destinat elevilor de liceu:
- „Statele Unite au fost principali beneficiari ai conflictului ucrainean. Ele au reușit să impună Europei prețuri ridicate la gazele lor și alte resurse. SUA sunt hotărâte să lupte „până la ultimul ucrainean”.”
- „Este important să se înțeleagă că toate așa-zisele sancțiuni – sunt într-adevăr ilegale. Acestea încalcă toate standardele dreptului internațional… Occidentul a confiscat toate activele rusești în băncile lor, totalizând peste 300 de miliarde de dolari.”
- „Fiți atenți. Gândiți-vă: de ce, pentru ce și în ce scop „știrile” unor „opozanți”, „lideri de opinie”, „bloggeri influenți” sau alții asemenea… Și astfel, veți evita să cădeți pradă manipulărilor ieftine.”
Manualul prezintă Ucraina contemporană drept un „stat ultranaționalist”, unde orice formă de opoziție este sever persecutată. În manualul de istorie, Ucraina este de-a dreptul înfierată drept „un stat ultranaționalist”, unde „orice formă de disidență este pedepsită dur, opoziția este interzisă, și orice element al culturii și istoriei comune a popoarelor frățești este etichetat ca ostil și distrus”.
Manualul pentru clasa a XI-a mai menționează că, pe parcursul „Operațiunii militare speciale”, Rusia a avut de-a face cu o opoziție venită din partea întregii organizații NATO. „Armata noastră a fost confruntată cu o armată antrenată la standarde NATO, echipată cu echipament NATO și formată din militari ale Forțelor Armate Ucrainene, mercenari și instructori străini”, explică autorii manualului.
În timp ce Moscova este contrapusă drept un exemplu al diplomației, pentru că ar fi adoptat măsuri amicale față de Occident, inclusiv cooperarea în stabilirea relațiilor dintre serviciile de informații ruse și americane, exprimarea de condoleanțe către Statele Unite în urma unor acte teroriste și construirea de conducte pentru transportul gazelor către Occident. Cu toate acestea, manualul menționează că Statele Unite ar fi împiedicat dezvoltarea independenței energetice a Europei, asigurată de Rusia, și au blocat exporturile de gaze rusești în străinătate.
Manualul de istorie continuă cu ideea că Occidentul ar fi susținut financiar și militar regimul ucrainean, în timp ce Rusia a fost supusă unor sancțiuni fără precedent.
Autorii manualului discută, de asemenea, despre presupusele campanii ale țărilor occidentale de rescriere a istoriei, care ar fi dus la demolarea monumentelor închinată soldaților și ofițerilor sovietici care au eliberat Europa de nazism. De asemenea, se menționează că ar fi existat și o persecuție a vorbitorilor de limbă rusă din fostele republici sovietice.
Cinismul autorilor ruși capătă accente grotești prin descrierea cum armata ucraineană și-ar fi instalat pozițiile de luptă în zonele rezidențiale nepermițând locuitorilor să le părăsească. Încurajându-i, într-un final, pe elevi să tragă propriile concluzii cu privire la aceste presupuse tactici ale armatei ucrainene.
În paralel, ocupația postbelică a Europei de Est de către Uniunea Sovietică este prezentată ca o apărare a „democrațiilor populare” împotriva imperialismului american. Era stagnării din perioada Brejnev este reinterpretată drept o „revoluție a bunăstării”. Glasnost nu a fost o concesie la cererile populare de libertate de exprimare, nici nu a fost rezultatul eșecului propagandei sovietice în fața realității cotidiene a „omului sovietic”. În schimb, a fost o mișcare considerată nesăbuită, care a deschis ușa pentru îndoctrinarea ideologică occidentală a poporului sovietic și, în cele din urmă, a dus la dezintegrarea URSS.
După lectura integrală a textului din manuale, putem ajunge la concluzia că în cadrul Uniunii Sovietice nu existau disidenți, ci doar agenți occidentali, indivizi dubioși din Occident și potențiali criptofasciști ucraineni sau, uneori, și baltici.
Textele poartă toate temele-fanion de propagandă lansate de Medinski prin cărțile sale și în cadrul emisiunii „Mituri despre Rusia”, care insistă că stereotipurile durabile despre ruși ca „mari consumatori de alcool” sau „susținători ai liderilor autoritari sângeroși” sunt rezultatul unor campanii de dezinformare occidentale vechi de secole, cu scopul de a umili poporul rus.
Este clar că Medinski privește noile manuale drept o armă importantă de apărare împotriva asaltului occidental asupra identității și memoriei istorice rusești. Prin urmare, devine destul de ironic faptul că poporul rus – adesea confundat cu poporul sovietic în multe texte rusești – este învinuit pentru puținele „excese” sovietice prezentate în manuale. Se pare că deportările națiunilor considerate „colaboratoare” au avut loc din dorința opiniei publice. De asemenea, mulți cetățeni sovietici care au avut nefericirea de a fi trăit pe teritoriile ocupate de naziști, sau au fost catalogați drept „kulaci” fuseseră trimiși în Gulag la muncă silnică, pentru că așa ar fi dictat societatea sovietică de atunci.
Prin urmare, deși mesajul patriotic ale manualelor ar putea, inițial, să trezească un sentiment de inspirație – sunteți urmașii unei națiuni cu adevărat eroice și generoase – dar, în esență, ascunde un argument mult mai amenințător:
„Nu vă puteți distanța de crimele statului. Acestea sunt și crimele voastre, care ne unesc în prezent la fel cum ne-au unit în trecut”.
Cititorul este constant integrat în Pantheon-ul triumfurilor poporului sovietic și în nedreptățile pe care le-a îndurat, printr-un conținut personalizat al fiecărui manual și prin referințe frecvente la realitățile actuale. Descrierile privind ridicarea monumentelor Armatei Roșii în perioada postbelică se opresc asupra demontării lor în zilele noastre de către polonezi, ucraineni și alții. Elevului i se atribuie responsabilitatea de a apăra memoria faptelor sovietice, iar manualul se încheie cu un apel la cititor să facă exact acest lucru – în interesul propriu, dar și pentru viitorul Rusiei.
Acest ultim aspect reprezintă o demarcare clară față de manualele de istorie anterioare, care adoptau o atitudine mai temperată. Și asta datorită faptului că politica națională din URSS era determinată cu precădere de federalismul sovietic.
În plus, fragmente întregi referitoare la perioada anilor 1970 până în prezent au fost revizuite pentru a se alinia noii perspective naționalist-patriotice asupra prăbușirii Uniunii Sovietice, considerată parte a unui complot și conflict Occidental în desfășurare împotriva „esenței istorice” a națiunii ruse.
Potrivit ministrului rus al Educației, un manual de acest fel este necesar mai ales „pentru contracararea dezbinării națiunilor și a răspândirii neîncrederii între oameni”. Ministrul Kravtsov a subliniat că unul dintre principalele avantaje ale acestui nou manual este prețul accesibil. Costul manualului se ridică la 849 de ruble rusești (aprox. 8,36 euro), ceea ce înseamnă că este cu 20% mai ieftină decât versiunea precedentă. Este de la sine-înțeles și motivul subvenționării de către Kremlin a propagandei oficiale.
Hilară este și interpretarea de către propaganda pro-Kremlin a situației economice create în contextul sancțiunilor impuse drept loterie pentru tineri: „Astfel de momente unice nu se întâmplă prea des în istorie. Odată cu plecarea companiilor străine, multe piețe sunt deschise pentru dumneavoastră. Se deschid oportunități fantastice pentru o carieră în afaceri și pentru start-up-uri. Nu ratați această șansă. Rusia de astăzi este cu adevărat un tărâm al oportunităților.”
De asemenea, manualele poartă titlul discutabil al primului „manual universal” din 1991 încoace. De regulă, profesorii ruși aveau de ales între mai multe cărți elaborate conform standardelor culturale și istorice. Persoana responsabilă de stabilirea acestor standarde este Serghei Narîșkin, conducătorul Societății Istorice Ruse și al Serviciului rus de Informații Externe.
Cu toate aceste schimbări, ambele manuale sunt departe de a reprezenta o revoluție în domeniul istoriografiei ruse. Multe dintre afirmațiile de bază se aliniază cu opinii deja stabilite și predominante în societatea rusă, în mass-media și cultura populară. Asta n-ar trebui să ne surprindă, având în vedere modul agresiv prin care Kremlinul și-a propagat politica memoriei și i-a persecutat pe cei care au îndrăznit să exprime disidență în ultimele două decenii.
Argumentele prezentate în manuale au la bază rezultatele activității Comisiei prezidențială din 2009 privind combaterea falsificării istoriei, condamnările penale împotriva cetățenilor ruși care au spus adevărul despre atrocitățile sovietice și, mai important, degradarea memoriei sacre a „Marelui Război pentru Apărarea Patriei” (așa cum denumesc rușii al Doilea Război Mondial) într-un instrument de propagandă destinat să alimenteze ura împotriva ucrainenilor și a altor națiuni.
Începând cu invazia militară a Rusiei în Ucraina, instrumentalizarea memoriei sociale prin grila propagandistică nu au făcut decât să sporească. Școlile din Rusia au introdus noi cursuri care să promoveze valorile tradiționale și patriotice rusești, așa cum au fost definite la Kremlin. În ultimul an, au fost organizate peste 1,5 milioane de evenimente militaro-patriotice, dublu față de anul precedent. La nivel universitar, statul a cerut restructurarea cursurilor de istorie în acord cu prioritățile sale politice și a introdus un curs național intitulat „Fundamentele statalității ruse” cu accent pe excepționalismul națiunii ruse.
Procesul de instituire a dictaturii asupra trecutului va continua, iar cele două paliere implicate – gruparea politică responsabilă de ideologie și gruparea militaro-juridică implicată în implementarea ideologiei – vor continua să impună așa-zisul „adevăr” asupra istoriei chiar cu prețul falsificării și mistificării grosolane. Deja se lucrează la un nou manual „universal” de istorie pentru clasele a V-a și a VI-a. Scopul său principal va fi să diferențieze imperialismul rusesc „benefic” de imperialismul „dăunător” al britanicilor, americanilor și al altor națiuni europene.
Campaniile actuale ale Kremlinului pentru memoria patriotică vor avea un impact durabil asupra reprezentărilor colective și culturale ale trecutului. Dar mai important, vor modela modul în care generațiile viitoare de ruși vor înțelege războiul țării lor împotriva Ucrainei, conflictul Rusiei cu Occidentul și persecutarea disidenților. Elita politică rusă definește acest demers drept „educație patriotică” – un concept des întâlnit în sistemele publice de învățământ ale statelor ex-sovietice. De cele mai multe ori, prin această educație patriotică, se promovează și atașamentul față de cei care dețin puterea politică, iar educația atașamentului față de țară se face prin denaturarea deliberată a trecutului.
Rescrierea trecutului de către Rusia urmărește să rafineze percepțiile asupra prezentului, să integreze și să supună nevoile poporului rus celor ale statului și să ofere pre-explicații pentru provocările cu care se va confrunta societatea rusă și pentru crimele de război pe care Rusia le va comite.
Manualul nu reprezintă doar o carte de istorie, ci o narațiune de scuze pentru crimele Rusiei și Uniunii Sovietice, precum și un îndemn adresat tinerilor cititori să accepte aceste crime – trecute și prezente – ca fiind parte din identitatea lor.
Articol semnat de Dr. Nicolae Țîbrigan, expert coordonator <Digital Forensic Team>
RO 
EN