Odată cu invazia Federației Ruse în Ucraina, auzim din ce în ce mai des că noul război digital a căpătat caracteristici noi, diferite de cele anterioare. Pentru a descifra această tendință, trebuie să înțelegem dinamica specifică a mediului informațional în contextul războiului din Ucraina – o combinație aproape perfectă între mass-media tradiționale și mediile sociale, care include numeroase rețele care trec prin Twitter, TV, Telegram, TikTok și înapoi.
Suntem deja departe de modelul liniar de comunicare, când jurnaliștii prezintă știrile în conformitate cu modele bine stabilite. Lumea de astăzi este definită de o fragmentare intensă și chiar de participare. Informațiile despre război devin conținut, iar utilizatorii contribuie la distribuirea lor în spațiul informațional global prin comentarii și reacții.
Acest război a adus, de asemenea, o mare înfrângere Rusiei, de data aceasta în domeniul războiului informațional și al propagandei – un mediu în care au excelat până de curând. Totul se datorează mobilizării excepționale a cetățenilor ucraineni care au transmis evenimentele în timp real. Singura alternativă la războiul informațional purtat de Kremlin este capitularea noastră în fața „oboselii războiului din Ucraina”, așa cum am cedat cândva în fața „oboselii lui Covid-19”.
Trăim într-o perioadă în care atenția noastră este extrem de suprasolicitată, iar Kremlinul inundă spațiul informațional cu mesaje menite să semene suficientă confuzie și îndoială. Drept urmare, acest lucru îi determină pe unii să reinterpreteze semnificația invaziei din 24 februarie 2022 a unui stat democratic și suveran.
În România, de exemplu, corul de înșelăciune al Kremlinului este susținut de promotori ai „neutralității” față de războiul din Ucraina și ai unei false „păci” doar pentru a reduce sprijinul societății pentru rezistența la tirania „lumii rusești” (ruskii mir). Interesant este că aceste teme emblematice de propagandă provin dintr-un mediu de populiști locali.
În România, avem aproximativ 65% din populație care folosește rețelele de socializare pentru a citi știri, iar sondajul INSCOP din vara anului trecut arăta niște cifre destul de sumbre: 3 din 5 români (59,5%) ar fi votat pentru un partid naționalist, iar 64,8% credeau că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când acestea nu sunt în acord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să își piardă calitatea de membru al UE. Totuși, cea mai mare vulnerabilitate a societății la aceste atacuri ale populismului autohton este așa-numitul ecosistem al rețelelor naționaliste digitale (creatori de conținut naționalist) care populează rețelele sociale și care profită din plin de lentoarea marilor companii de a modera conținutul. În plus, ar trebui să adăugăm și rolul jucat de camerele de ecou. Acestea sunt folosite de naționaliștii digitali (susținători ai propagandei rusești) pentru a actualiza și repeta sloganuri politice false, știri false lansate fără a fi dezmințite de nimeni sau opinii pe care publicul le citește pentru că împărtășește cam aceleași idei și concepte despre cum ar trebui să arate realitatea. Toate acestea sfârșesc prin a întări și mai mult convingerile naționaliste ale publicului. Opinii care se transformă în convingeri, în care argumentele contradictorii sunt inutile pentru că sunt automat respinse într-un mod destul de brutal și vehement. Din păcate, algoritmul rețelelor sociale încurajează și întărește ecoul acestor camere de rezonanță naționaliste.
Iar atunci când temele războiului informațional al Kremlinului sunt deghizate în slogan naționalist, căpătând legitimitate în timp, ele devin și mai periculoase pentru democrațiile est-europene vulnerabile la crizele economice.
Articol semnat de Dr. Nicolae Țîbrigan, expert coordonator <Digital Forensic Team>
RO 
EN